2 ani de ARTESA – 2 ani de educație, inovație și comunitate!

În aprilie, Asociația de Robotică, Tehnologii Educaționale și Științe Aplicate „ARTESA” împlinește doi ani de activitate.
Doi ani în care ideile s-au transformat în proiecte, iar proiectele în șanse reale pentru sute de copii din toată țara.
În acest timp, Asociația ARTESA a dat viață la 14 proiecte naționale și 6 internaționale, peste 700 de copii pasionați de știință, tehnologie și robotică fiind beneficiari ai acestora.
Astăzi, 6 proiecte sunt în plină desfășurare, continuând misiunea de a aduce educația STEM mai aproape de fiecare copil, fie că vorbim despre performanță sau despre șanse egale la educație.
De la competiții internaționale de robotică, până la inițiative dedicate copiilor din mediul rural, cum sunt Taberele Rurale de Vară sau Toamna se numără roboții, parte a Master Project-ului RuralBots Initiative, fiecare proiect a însemnat pași concreți spre un viitor mai bun.
Un loc aparte îl ocupă și LEGO Based Therapy Club, dezvoltat alături de Sara Octomed, o dovadă că educația incluzivă și empatică poate schimba vieți.
Toate aceste reușite nu ar fi posibile fără partenerii și sponsorii care aleg să creadă în puterea educației și a colaborării. Le mulțumim pentru încredere și sprijin!
Dacă vrei să fii parte din povestea ARTESA, o poți face simplu:
prin formularul 230, dacă ești persoană fizică;
sau prin redirecționarea a 20% din impozitul pe profit (formularul 177), dacă reprezinți o companie.
Detalii complete găsești aici.
Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi în acești doi ani!
Împreună, construim o lume mai bună!
